• Str. Nemirei 174, Hârja, comuna Oituz
  • +40 752 270 375

Centrul de zi pentru copii „Sf. Dionisie Exiguul” HârjaDESPRE PROIECT

Activitatea noastră doreşte să fie un adaos social – etic, de calitate, în care se împleteşte armonios deprinderea aptitudinilor intelectuale şi practice cu formarea caracterului. Programul pentru copii este un serviciu deschis către comunitate, care nu se substituie familiei, dar ajută părinţii.

Proiectul constă în oferirea copiilor din clasele I-VIII sau chiar mai mici, după terminarea orelor de şcoală, grădiniță sau în zilele sfârșitului de săptămână, unor programe de terapie ocupațională, activităţi recreative, activități menite să promoveze relațiile sociale, reintergrarea comunitară, socializarea și petrecerea timpului liber într-un mod util și plăcut.

Aici copilul beneficiază practic de ajutorul mai multor specialişti: instructor-educator pentru activități de resocializare, asistent social, psiholog, întâlneşte şi alţi copii, leagă prietenii, învaţă să comunice şi să se ajute reciproc, învaţă valorile morale.

De serviciile noastre beneficiază un număr total de 20 de copii cu vârste cuprinse între 4 şi 16 ani, proveniţi din familii în situaţii de risc, care au o situaţie materială precară, care au nevoie pentru copiii lor de o alternativă în care sa fie supravegheaţi de personal cu pregatire specială, într-un cadru de grup care poate stimula capacitatea lor de relaţionare interpersonală cu cei de aceeaşi vârstă, dar şi cu adulţii, nivelul cooperării, nivelul comunicării verbale şi nonverbale, nivelul creativităţii, îmbunătăţirea competenţelor sociale, cunoaşterea propriei persoane, etc.