• Str. Nemirei 174, Hârja, comuna Oituz
  • +40 752 270 375

„Economia solidară” sau „al treilea sector”DESPRE CONCEPT

Economia socială reprezintă suma acelor activități economice care se valorizează în spirit asistențial și are ca efect, pe de o parte, producția de produse complementare sistemului de asistență socială, iar pe de altă parte, crearea de șanse suplimentare pentru menținerea persoanelor din comunitate în perimetrul norm alității sociale.

Acest sector s-a dezvoltat de-a lungul timpului din necesitatea de a identifica soluții noi unor probleme ale comunităților, de ordin social sau economic, pentru care nici sectorul public și nici cel privat nu a oferit răspunsuri sustenabile sau nu le-a oferit deloc. Astfel, economia socială reprezintă punctul de confluență al inițiativei private cu nevoile asistențiale din comunitate și locul unde are loc normalizarea actului uman, prin reținerea de la fapte circumscrise celor două extreme: acte deservite exclusiv obiectivului economic, în detrimentul celui social sau exclusiv celui social, în detrimentul celui economic.

Economia socială, ca și concept, este privită ca măsură de echilibrare a actelor societale, ca un remediu elegant și subtil prin care sunt controlate sau ameliorate anumite deficiențe în sistemul de asistență socială, și prin care este, implicit, amânată declanșarea de crize sociale. Prin adoptarea de măsuri de economie socială, nu se obține numai această prevenție, ci se și diminuează masiv costurile funcționării sistemului de asistență socială, prin amendarea acelor comportamente sociale nerentabile din punct de vedere economic și prin oferirea de alternative optime la aceste comportamente.

În cadrul complexului de la Hârja, sectorul economiei solidare este funcțional și se desfășoară pe numeroase paliere de activitate.