• Str. Nemirei 174, Hârja, comuna Oituz
  • +40 752 270 375

Despre noiCine suntem

Asociaţia „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare – Hârja” a fost înfiinţată prin ordonanţă de Judecătoria Municipiului Oneşti la data de 11-06-2012 ca organizație nonprofit.

Asociaţia noastră, îşi desfăşoară activitatea în cadrul a doisprezece centre sociale, dintre care trei sunt acreditate și licențiate: Centrul rezidențial pentru îngrijirea persoanelor vârstnice; Serviciul de îngrijire la domiciliu persoane vârstnice; Centrul de zi pentru copii „Sf. Dionisie Exiguul”, acreditate pentru asigurarea îngrijirilor psiho-socio-medicale, de recuperare și de petrecere a timpului liber.

La aceste servicii licențiate se adaugă nouă centre de zi pentru copii și tineri, dezvoltate în parteneriat cu instituțiile de învățământ din zonele limitrofe cu scopul diversificării activităților de petrecere a timpului liber, realizării schimbului intergenerațional și susținerii copiilor din medii defavorizate și cu potențial intelectual, după cum urmează:

  • Centrul de creație, artă și tradiție „Sf. Andrei Apostolul” Hârja ;
  • Centrul de creație, artă și tradiție „Sf. Parascheva” în parteneriat cu Școala Gimnazială Ferăstrău ;
  • Centrul de creație, artă și tradiție „Sfintii Împărați Constantin și Elena” în parteneriat cu Școala nr. 2 Oituz;
  • Centrul de tineret și voluntariat „Sf. Filofteia” în parteneriat cu Colegiul Național „Grigore Moisil” Onești;
  • Centrul de tineret și voluntariat „Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir” în parteneriat cu Colegiul Național „Dimitrie Cantemir” Onești;
  • Centrul de tineret și voluntariat „Sf. Trei Ierarhi” în parteneriat cu Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” Onești și Parohia „Sf. Împărați Constantin și Elena” Protopopiat Onești;
  • Centrul de cultură, artă și spiritualitate „Sf. Voievod Ștefan cel Mare”;
  • Centrul de zi pentru copii „Sf. Nicolae” în parteneriat cu Şcoala Gimnazială „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” – Onești;
  • Centrul de Excelență în Dezvoltarea Resurselor Intelectuale și Culturale ale tinerilor.

Serviciile sociale oferite de Asociaţia „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare – Hârja”, reprezintă ansamblul complex de măsuri şi acţiuni realizate pentru a răspunde nevoilor sociale şi medicale individuale, familiale sau de grup, în vederea prevenirii şi depăşirii unor situații de dificultate, vulnerabilitate sau dependenţă pentru prezervarea autonomiei şi protecţiei persoanei, pentru prevenirea marginalizării şi excluziunii sociale, pentru promovarea incluziunii sociale şi în scopul creşterii calităţii vieţii.