• Str. Nemirei 174, Hârja, comuna Oituz
  • +40 752 270 375

TestimonialePARTENERI ȘI COLABORATORI

„Una dintre instituțiile reprezentative pentru Eparhia Romanului și Bacăului, cu un mare potențial social-medical, este „Asociația Sf. Voievod Ștefan cel Mare” de la Hârja, acolo unde se ostenesc oameni de mare valoare morală și profesională, în frunte cu autorul ghidului bilingv „Modele de bune practici în asistența socială integrată a persoanelor vârstnice: ghid comparativ al unor servicii sociale din România, Germania și Italia = Models – methods of good practice in integrated social assistance for the elderly: a comparative guide of social services in Romania, Germany and Italy”, părintele inspector eparhial Mâță Ilarion.

Este de apreciat faptul că Preacucernicia Sa a reușit să îmbine în mod armonios vocația de preot cu cea de manager al asociației, la care se adaugă și cea de cercetător și bun cunoscător al sacroterapiei. Studiile sale întreprinse în diverse centre, parteneriatele încheiate cu instituții de profil din țară și străinătate, activitatea desfășurată în centrul rezidențial de la Hârja l-au făcut să acumuleze o experiență vastă în domeniu, ajutându-l să înțeleagă în profunzime acest fenomen. La acestea toate se adaugă calitatea personalului ce deservește acest centru, diversitatea activităților socio-culturale desfășurate cu concursul tinerilor voluntari, serviciile medicale de cea mai bună calitate. Aprecierile de care se bucură acestă instituție, la cel mai înalt nivel, au făcut ca Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt” să devină un model pentru instituțiile de gen din Moldova și nu numai.”

ARHIEPISCOPIA ROMANULUI ȘI BACĂULUI,
Arhiepiscop Ioachim Giosanu – 2017

„Activitatea asistenţială se desfăşoară într-un cadru profund spiritualizat şi încărcat cu valenţe umanitare, beneficiarii proiectului trăind un adevarăt sentiment de apartenenţă de „acasă”. Multiple activităţi şi simpozioane tematice centrate pe calitatea îngrijirii bătrânilor, precum şi investiţiile continue în infrastructură, logistică şi resurse umane, au confirmat şi întărit emblema de furnizor de servicii sociale de calitate dar şi de partener credibil al comunităţii locale.”

PREFECTURA JUDEŢULUI  BACĂU
Prefect,
Claudiu-Octavian Şerban – 2014

„Furnizorul de servicii sociale relaţionează şi comunică permanent cu alţi furnizori şi cu întreaga comunitate, promovează o imagine pozitivă a beneficiarilor şi cele mai bune practici, facilitează potenţialilor beneficiari accesul la servicii fără discriminare de sex, vârstă, religie, apartenenţă etnică sau naţionalitate, având stabilite criterii obiective de eligibilitate şi admitere specifice serviciilor sociale furnizate şi resurselor disponibile.”

AJPIS BACĂU
Director Executiv,
Ing. Cristina Mihaiela Ciobanu – 2014

INSTITUȚIA PREFECTULUI – JUDEȚUL BACĂU
Prefect,
Ioan GHICA – 2017

UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA” IAȘI
Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice
Decan,
Conțiu Tiberiu ȘOITU – 2017

CNASR BACĂU
Președinte,
Lucian BODOR – 2017

TestimonialeBENEFICIARI AI CENTRULUI REZIDENȚIAL DE ÎNGRIJIRE A PERSOANELOR VÂRSTNICE

„Mă aflu în acest centru de 3 ani, în tot acest timp am beneficiat de condiții optime de îngrijire și de masă. La „noi” așa cum ne place să spunem suntem „acasă” pentru că totul este ca acasă. Condițiile în care trăim ne ajută să ne suportăm bătrânețea mai ușor.”

Z. S. – 2017

„Chiar dacă toți am dori să fim acasă, viața la Așezământ este liniștită și sigură. De când a devenit casa mea, pot spune că personalul este foarte bine pregătit și efficient. Serviciile sunt foarte diversificate și de înaltă calitate.”

M. D. – 2017

TestimonialeBENEFICIARI AI CENTRULUI DE ZI PENTRU COPII „SF. DIONISIE EXIGUUL”

„Mie îmi plac foarte mult activitățile de la Centrul de zi pentru copii. Tabăra de vară de la mare a fost foarte distractivă, ne-am simțit ca o familie și asta a contat cel mai mult. Îl putem considera pe domnul Părinte un tată pentru noi, fiindcă ne iubește, are mare grijă de noi și ne dorește doar binele.”

M. E. (16 ani) – 2017

„Centru de zi al Asociației mi-a oferit oportunitatea de a participa la diferite activități și a-mi dezvolta creativitatea și latura artistică. Trupa de teatru m-a făcut să realizez că dacă avem o echipă sudată putem face orice. Corul m-a făcut să îmi dau seama de importanța muzicii în viața omului.”

B. S. (16 ani) – 2017

TestimonialeVOLUNTARI AI COMPLEXULUI DE SERVICII SOCIALE

„Zilele de voluntariat desfășurate în cadrul Asociației de la Hârja trec mereu pe nesimțite. Multitudinea de activități în care personalul centrului ne inițiază ne dau ocazia de a experimenta de fiecare dată adevăratul sentiment al mulțumirii de sine, știind că ajutăm acolo unde ajutorul vine de cele mai puține ori.”

A. D. (17 ani) – 2017