• Str. Nemirei 174, Hârja, comuna Oituz
  • +40 752 270 375

Activitățile instituției pot fi sprijinite prin mai multe posibilități: campania de 3.5%, campania de 20%, donații în bunuri (alimente și îmbrăcăminte pentru vârstnici și copii) și voluntariat social.

Sprijină activitatea noastrăCAMPANIA 3.5% și CAMPANIA 20%

Prevederea 2% sau 3,5% din Codul Fiscal se referă la un mecanism de transparență fiscală prin intermediul căruia contribuabilii persoane fizice au posibilitatea să direcționeze până la 3,5% din impozitul pe venit către o entitate nonprofit, în mod normal, acest procent fiind direcționat către bugetul statului.

Direcţionarea acestui procentaj se poate face în perioada ianuarie-martie prin completarea unui simplu formular de către orice salariat (formularul 230), dar şi de către persoane care au venituri din alte surse (formularul 200). Aceste formulare trebuie depuse la administraţiile financiare locale, iar veniturile provenite din acestea intră în contul ONG-ului abia la sfârșitul anului de depunere sau la începutul anului următor.

Formularul 230 se poate descărca folosind link-ul alăturat. Formular 230 actualizat!

După completare  formularul se poate transmite pe adresa de email a instituției (parohiaharja@yahoo.com) sau se poate depune personal de către contribuabil la administrația financiară de care acesta aparține.

DONAȚII ÎN BUNURI

Pentru cei care vor să ajute altfel decât financiar o pot face donând alimente, îmbrăcăminte și medicamente pentru cei în vârstă și pentru copiii centrelor de zi.

Donațiile se pot trimite la adresa instituției sau pot fi aduse personal de donator și oferite celor care au nevoie.

VOLUNTARIAT SOCIAL

“Voluntariatul este activitatea de interes public desfășurată din proprie inițiativă de orice persoană fizică, în folosul altora, fără a primi o contraprestație materială; activitatea de interes public este activitatea desfășurată în domenii cum sunt: asistența și serviciile sociale, protecția drepturilor omului, medico-sanitar, cultural, artistic, educativ, de învățământ, științific, umanitar, religios, filantropic, sportiv, de protecție a mediului, social și comunitar și altele asemenea.” (definiția din Legea Voluntariatului 2006)

În cadrul Asociației „Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja”, voluntarii au ocazia de a-i ajuta pe ceilalți, de a se dezvolta pe plan personal și de a lua contact cu numerose domenii de activitate printre care: asistență socială, asistență medicală, psihologie, pedagogie, economie, terapie spirituală, terapie ocupațională, infirmierie, bucătărie, patiserie și brutărie, croitorie, agricultură etc.

Cei care doresc să ia parte la activitățile descrise sunt așteptați la sediul insituției pentru mai multe detalii.