Marți, 20 martie, începând cu ora 18:30 la Ateneul Român, în contextul Zilei Mondiale a Asistenței Sociale, au fost evidențiați cei mai merituoși asistenți sociali din țară, dar și personalitățile care s-au remarcat în susținerea profesiei de asistent social. Recunoașterea publică, rezultatele profesionale deosebite, constituirea de modele de urmat și contribuția la promovarea imaginii profesiei au determinat și anul acesta alegerea câștigătorilor! Aceștia au fost aplaudați la scenă deschisă, în cadrul celei de-a cincea ediții a evenimentului organizat de Colegiul Național al Asistenților Sociali din România (CNASR).

“Este timpul să ne ridicăm în picioare pentru asistența socială! Viitorul se construiește astăzi!”, a subliniat președintele CNASR Doru Buzducea.

Gala, prezentată și în acest an de Andreea Marin, a recompensat performanța și excelența celor care lucrează în acest domeniu. La eveniment au participat finaliștii celor 18 categorii, precum și reprezentanţi ai instituţiilor guvernamentale şi neguvernamentale, alături de jurnaliști implicați în campanii sociale la nivel central și local.

Pentru cele 18 categorii, au fost nominalizate 625 de persoane din întreaga țară, de la asistenți sociali până la ziariști și politicieni. Cele 250.000 de voturi online pe pagina http://gala.cnasr.ro au desemnat finaliștii care au intrat în etapa de jurizare.

În cadrul Galei au fost premiați cei mai buni asistenți sociali din domeniul protecţiei drepturilor copilului, din domeniul persoanelor cu dizabilităţi, din sănătate/servicii medicale, reintegrării sociale a persoanelor private de libertate, din domeniul persoanelor fără adăpost, din domeniul persoanelor vârstnice şi îngrijrii la domiciliu, combaterii discriminării/minorităţi, din domeniul incluziunii sociale – economie socială, din domeniul asistenţei sociale comunitare, combaterea traficului de ființe umane, prevenirii/reducerii riscurilor asociate consumului de droguri și practicării sexului commercial. Tot aseară au fost premiați jurnaliștii și politicienii cei mai activi în susținerea cauzelor sociale.

Pentru categoria asistentul social din domeniul incluziunii sociale și economiei sociale, premiul a fost acordat pr. Ilarion Mâță, inspector eparhial la Sectorul Social – Filantropic și președinte al Asociației „Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja”. Deși este o recunoaștere a profesionalismului și devotamentului părintelui Ilarion, așa cum a afirmat pe scena Ateneului Român, rezultatul este o expresie vizibilă a ajutorului lui Dumnezeu și a sprijinului pe care îl oferă zi de zi, cu timp și fără timp, echipa de 70 de persoane angajate pe care o coordonează la Hârja, afirmând cu tărie implicarea din ce în ce mai vizibilă a Bisericii Ortodoxe în alinarea suferințelor tuturor persoanelor aflate în dificultate și nu numai.

Județul Bacău a mai avut un câștigător la Gala excelenței în asistența socială, în persoana domnului Sorin Brașoveanu, Președintele Consiliului Județean Bacău, pentru categoria „politicianul anului”, premiu pe care l-a obținut în urma implicării responsabile a domniei sale în proiecte sociale județe și naționale.

Părintele Ilarion Mâță, reprezentantul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, câștigător la categoria asistentul social din domeniul incluziunii sociale și economiei sociale, a declarat: “Aducem sincere mulțumiri Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim pentru dragostea părintească și sprijinul acordat Asociației „Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja” și tuturor activităților social – filantropice de pe cuprinsul Eparhiei Romanului și Bacăului. În același timp aducem recunoștință colaboratorilor eparhiei, preoți, credincioși, profesioniști în asistența socială și nu numai, cât și instituțiilor publice și private care au susținut nominalizarea mea și a asociației pe care o reprezint, pe tot parcursul procesului, de la votul online, până la premierea din data de 20 martie.”

(Lucian Bodor – Președinte CNASR, filiala Bacău)