Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și a Bacăului, la invitația Societății Naționale de Cruce Roșie, Filiala Bacău, eparhia a fost reprezentată la Adunarea Generală a prestigioasei instituții de utilitate publică băcăuană.

Crucea Roșie, filiala Bacău, reprezintă unul dintre cei mai reprezentativi actori sociali ai județului Bacău. Activitatea medicală, socială și educațională  este una cu totul specială, în condițiile în care acoperă un teritoriu foarte vast pentru susținerea familiilor afectate de calamități, îngrijirea vârstnicilor la domiciliu fără resurse financiare și a tinerilor provenind din familii defavorizate.

Evenimentul organizat în data de 19 mai 2017, la Lilieci – Hemeiuși , a abordat mai multe subiecte precum:  Analiza și aprobarea activității Comitetului Crucii Roșii Bacău, în perioada 2015 – 2016; Analiza și aprobarea de execuției bugetare a Crucii Roșii și a Serviciului de Ambulanță pentru exercițiile financiare din 2015 – 2016; Analiza și aprobarea raportului privind activitatea Comisiei de Cenzori pentru anii 2015 – 2016; Aprobarea proiectului de venituri și cheltuieli pentru anul 2016.; Alegerea delegațiilor filialei la Adunarea Generală la nivel național și diverse problematici.

Din structura acestei instituții fac parte reprezentanți ai mai multor instituții importante din județul Bacău precum:Consiliul Județean Bacău, Prefectura Bacău, Consiliul Local Bacău, Spitalul Județean Bacău, DGAS –uri, UAT-uri, Centre sociale și medicale din județul Bacău.

Delegatul Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim a fost pr. Ilarion Mâță, Inspector eparhial la Sectorul social – filantropic și membru în Comitetul Crucii Roșii Bacău. Eparhia Romanului și Bacăului, prin Asociația ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja” și alte structuri sociale eparhiale, derulează proiecte comune cu Societatea Națională de Cruce Roșie, Filiala Bacău, proiecte cu impact major la nivel de comunitate.