Parohiile din Protopopiatul Sascut au venit în sprijinul celor de la Așezământul “Sfântul Voievod Ștefan cel Mare”, din localitatea Hârja

La inițiativa Protoieriei Sascut, prin purtarea de grijă a părintelui Vasile Abageru, protopop de Sascut, parohiile Pâncești, Sascut-Sat și Dieneț au venit în sprijinul oamenilor găzduiți în Căminul de bătrâni de la Hârja.

Astfel, în parohiile menționate, preoții parohi au inițiat o colectă cu alimente (legume, fructe, brânzeturi, paste făinoase, ulei), necesare pentru prepararea hranei, care au fost predate la  Cantina Protoieriei Onești.

Activitatea face parte dintr-un proiect social filantropic mai amplu derulat în Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, “Ajutăm împreună – De noi depinde totul”,  și va continua cu astfel de colecte, ce vor fi inițiate și în alte parohii din Protoieria Sascut. (pr. Albu Gabriel)