Ieri, 21 decembrie 2022, cu ocazia apropierii sărbătorii Nașterii Domnului, copiii beneficiari ai centrului de zi pentru copii “Sfântul Ierarh Dosoftei” Hârja și ai Centrului de recuperare neuromotorie pentru copii și tineret „Sf. Parascheva” Hârja au primit daruri alese din partea Asociației BRONX PEOPLE și a Asociației ,,WISED Dărmănești” – vestitorii lui Moș Crăciun.
Cu emoție, copiii beneficiari ai centrului de zi pentru copii “Sfântul Ierarh Dosoftei” s-au strâns ieri în număr mare pentru a primi vestea Nașterii Domnului alături de prietenii noștri din cadrul Asociației BRONX PEOPLE, condusă de președintele Daniel Zodian. Astfel, peste 70 de copii beneficiari ai centrului de zi s-au bucurat de daruri și au simțit o parte din dragostea specifică sărbătorilor de iarnă.
De asemenea, cei 20 de copii, beneficiari ai centrului de recuperare neuromotorie pentru copii și tineret „Sf. Parascheva” Hârja au fost și ei vizitați de către ajutoarele lui Moș Crăciun, prin prezența Asociației ,,WISED Dărmănești” reprezentată de Andreea Alixandrescu.
Copiii au mai primit și ghetuțe din partea domnului Cornel Iftimie din localitatea Măgura, județul Bacău, acesta oferind ghetuțe atât copiilor beneficiari, cât și copiilor angajaților centrului rezidențial pentru persoane vârstnice Hârja.
Le mulțumim aducătorilor noștri de bucurie pentru darurile și râsetele primite astăzi, pentru că au adus lumină în sufletele copiilor beneficiari și speranță de a visa la frumos în continuare. ( Asociația ,,Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja”)