Din anul 2021, Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja” – AFJ derulează pe teritoriul GAL Valea Trotușului Bacău un proiect european al cărui obiectiv general îl constituie reducerea numărului persoanelor aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială din comunitățile marginalizate din teritoriul GAL Valea Trotușului Bacău, prin operaționalizarea a două centre de zi și implementarea de măsuri integrate.

În această perioadă, prin componenta integrată de Cursuri de Formare Adulți a Proiectului, s-au desfășurat cursuri de calificare gratuite și certificate pentru 96 de adulți, urmând să ajungă la 130 de persoane calificate până în decembrie 2023, astfel:

  • 44 urmând a primi calificarea în Frizerie – coafură – manichiură – pedichiură;
  • 52 lucrători calificați în meseria de Lucrător Agricol;
  • în prezent se desfășoară cursurile de pregătire profesională în meseria de Îngrijitor la Domiciliu pentru circa 40 de persoane (momentan mai există locuri disponibile pentru înscriere!).

Pentru că scopul proiectului este reducerea numărului de persoane aflate în sărăcie sau excluziune socială și datorită faptului că persoanele fără un loc de muncă au cele mai scăzute niveluri de stare materială și de bine subiectiv, satisfacția și securitatea unui loc de muncă fiind un indicator major care măsoară percepția noastră asupra propriei fericiri,

Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare” – Hârja anunță demararea procesului de:

  • sesiuni individuale privind piața forței de muncă și cerințele angajatorilor zonali;
  • consiliere pentru stabilirea traseului profesional;
  • orientare profesională;
  • sesiuni de informare și consiliere de grup;
  • sprijin pentru conceperea unui CV și participarea la interviuri de angajare.

Pentru cei care au participat la cursurile de calificare profesională desfășurate de Asociația Hârja sau cei interesați de a găsi un loc de muncă fără o calificare prealabilă*, vă invităm să:

  • participați în persoană, vineri, 20 octombrie 2023 la ora 9.00, la Căminul Cultural din Oituz pentru o sesiune prealabilă de informare și consiliere;
  • să sunați la numărul de telefon: 0754 960 159  (Bianca Negoiță).

* Cerințe minime:

  • nevoia unui loc de muncă;
  • absolvent de minim 8 clase.

(Bianca Negoiță)