• Str. Nemirei 174, Hârja, comuna Oituz
  • +40 752 270 375

MODERNIZARE, DOTARE ȘI EXTINDERE CENTRU SOCIAL-MEDICAL REZIDENȚIAL PENTRU PERSOANE VÂRSTNICE

Autoritate finanțatoare: Ministerul Muncii și Protecției Sociale

An: 2023

Investiţia propusă de Parohia „Sf. Gheorghe” Hârja constă în modernizarea și dotarea centrului socio – medical rezidențial și extinderea acestuia prin construirea unei anexe de tip recepție, triaj și spațiu pentru montarea unui lift, ce are rolul de a permite accesul facil al beneficiarilor total dependenți care sunt transportați doar cu targa și de a asigura un mediu mai sigur, mai confortabil și mai funcțional pentru bătrâni, contribuind astfel la îmbunătățirea calității vieții și a serviciilor oferite de centrul rezidențial.

Scopul modernizării centrului rezidențial prin extinderea cu un lift, igienizarea și dotarea cu mobilier și echipamente conform standardelor de calitate în vigoare  (Ordinul 29 / 2019) vizează dezvoltarea și creșterea calității serviciilor socio-medicale oferite de către furnizorul Parohia „Sf. Gheorghe” Hârja.

Obiectivul general al proiectului: Întărirea capacității Parohiei „Sf. Gheorghe” Hârja de a dezvolta şi diversifica serviciile socio-medicale integrate pentru persoanele vârstnice şi vulnerabile, de a implementa măsuri și acțiuni sociale pentru garantarea dreptului fiecărei persoane aflate într-o situație de nevoie socială, datorată unor motive de natură economică, fizică, psihică sau socială, de a beneficia de servicii sociale corespunzătoare, nediscriminatorii și adecvate tendințelor moderne de îngrijire în regim rezidențial.

 

Perioada: 2023 - 2026
Locația: satul Hârja, str. Nemirei, nr. 174, com. Oituz, jud. Bacău
Cost total proiect: 5.837.846 lei
Contribuție proprie: 583.785 lei