• Str. Principală 127, Hârja, comuna Oituz
  • +40 752 270 375

SERVICII DE POMENIREDESPRE PROIECT

„Dăruind vei dobândi!”

Biserica ne învață că viața omului nu se sfârșește o dată cu moartea trupului. De aceea, creștinii nu-i uită pe cei dragi adormiți, ci se preocupă d eei prin rugăciuni și prin pomenirea numelui lor.

Datoria față de cei răposați continuă pentru cei rămași în viață și pentru urmașii lor, până la Ziua de apoi, ea se materializează prin rugăciuni, pomeniri, parastase, care vin în ajutorul celor pomeniți dar și al celor care le practică, deoarece astfel dovedim credința noastră în Învierea Domnului Hristos.

De aceea, realizarea parastaselor și pomenirilor celor adormiți, sunt servicii pe instituția le poate oferi în cadrul cantinei Centrului rezidențial cu oficierea acestora de către preoții din cadrul Parohiei „Hârja”. Serviciile oferite constau în aprovizionarea cu alimentele necesare, prepararea mâncărurilor, oficierea slujbelor necesare și servirea celor prezenți.

Parastasele realizate în cadrul centrului se oferă în special beneficiarilor acestei instituții, bătrâni și copii dar și rudelor, apropiaților persoanelor care doresc pomenirea.

Costurile pomenirilor și parastaselor diferă în funcție de:

  • Numărul felurilor de mâncare;
  • Mâncare de frupt/mâncare de post;
  • Cantitatea și calitatea alimentelor folosite;
  • Numărul persoanelor care participă la pomană/pomenire.