Deoarece persoanele vârstnice sunt cele mai expuse contaminării cu noul coronavirus, Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja”, membră a Federației Filantropia a Patriarhiei Române, licențiată pentru două tipuri de servicii sociale adresate vârstncilor (serviciul rezidențial și unitate de îngrijire la domiciliu), a primit foarte multe solicitări de a sprijini persoanele cele mai vulnerabile, adică cele de vârsta a treia.

În acest context, cel mai consistent sprijin a fost îndreptat către un vârstnic din comuna Helegiu, județul Bacău, regăsit într-o situație medicală critică, cu 10 boli cronice, având nevoie urgentă de un Concentrator de oxigen. La solicitatea DGASPC Bacău, Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja” a intervenit cu alimente și cu alte produse de strictă necesitate încă inainte de Paști iar acum a reușit să ofere acest dispozitiv medical cu aportul financiar al Fundației de Sprijin Comunitar, prin fondul umanitar deschis în cadrul proiectului „UNIT 20 – Sprijinirea persoanelor vârstnice din județul Bacău, ca urmare a răspândirii COVID-19”, în parteneriat cu Consiliul Județean Bacău. Dispozitivul portabil de ultimă generație produs în SUA, a costat suma de 11.500 lei. Aceeași persoană a primit și alte echipamente medicale, precum WC portabil, instrumente sanitare, alimente și altele.

Totodată Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja”, a livrat un pat medical cu accesare electrică, special pentru persoanele afectate de AVC, unei vârstnice din Municipiul Moinești.

Asociația de la Hârja și-a îndreptat atenția și către personalul medical și pacienții de la Spitalul Județean Bacău (secțiile de Neonatologie și Pediatrie) și Spitalul Municipal Onești (secția de Pediatrie și Neonatologie), oferind echipamente de protecție, produse igionico-sanitare și trusouri pentru nou născuți.

Totodată mai multe familii din comuna Bârsănești, județul Bacău, au primit sprijin medical și de îngrijire la domiciliu, alimente și alte produse igienico-sanitare.

În această perioadă asociația a oferit peste 300 de pachete sanitare, constând în echipamente și produse igienico-sanitare în mai multe comune din județul Bacău.

Propriul Serviciu de ambulanță al asociației a fost pus la dispoziție instituțiilor sanitare din județ si a transportat mai mulți pacienți pentru intervenții chirurgicale de urgență.

În multe activități specifice de intervenție  în comunitate, Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja” a fost sprijinită de studenții teologi asistenți sociali de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iași.

Aportul medical al asociației, convertit în bani, a fost de peste 50.000 de lei, resurse financiare colectate de la anumite instituții sau persoane fizice care au decis să ofere un sprijin prin intermediul instituției socio-medicale de la Hârja. ( Pr. Ilarion Mâță)